Nadrart - Portofoliu

Nadrart - pentru trup şi suflet: podoabe pentru femeia ce se (re)descoperă, se dezvoltă şi se reinventează în permanenţă sub deviza "Eu Sunt Tot Ceea Ce Mi-am Dorit Să Fiu!!


În urmă cu 9 ani porneam într-o călătorie de redescoperire a Sinelui şi renunţare în faţa a ceea ce e mai presus de mine, iar modul de expresie, dar şi ceea ce s-a dovedit a fi una dintre cele mai puternice unelte de regăsire şi eliberare, este arta exprimată prin intermediul mărgelelor. "De ce-ţi pui sufletul să Mă caute altundeva decât în inima ta?... Trebuie doar să deschizi ochii ca să vezi că Lumina Mea este... în tine!"
Nici nu mă gândeam în acel moment ce semnificaţie are totul, dar cu fiecare pas, cu fiecare mărgea, calea mi s-a deschis în faţă şi mi s-au revelat părţi din mine, dar şi din Univers. "Îndrăzneşte... calcă înainte! Iar dacă pământul spre care înaintezi nu există încă, Dumnezeul îl va crea special pentru a-ţi răsplăti îndrăzneala."
Eu nu doar ţes şi înşir mărgele, sufletul îşi ţese propria poveste.


De-a lungul anilor am abordat tehnici variate şi am utilizat o gamă largă de materiale, toate filtrate prin propria conştiinţă. Stilul propriu s-a evidenţiat nu prin uniformizarea formei, aparenţei, şi încadrarea într-un anumit tipar, ci prin ceea ce conţine şi învăluie fiecare piesă, la nivel de semnificaţie şi artă, prin adăugarea unei picături din mine, astfel că fiecare piesă reflectă etape ale evoluţiei personale. Nu mă consider şi nici nu urmăresc a fi un artist, nici un designer, ci sunt doar spiritul ce-şi urmează chemarea, ce-şi împlineşte menirea dată prin dorinţa proprie.
Am participat şi am câştigat premii numeroase la concursurile realizate de comunităţile de creatori din România, am participat la competiţii internaţionale alături de artişti cu experienţă, am organizat numeroase concursuri şi am încurajat astfel pe fiecare să se exprime în modurile cele mai complexe, profunde şi personale, m-am bucurat de apariţii în presa scrisă şi online, dar acestea au fost întotdeauna pe locul secund, urmărind mereu atingerea de noi cote personale, descoperirea , eliberarea şi manifestarea dorinţelor interioare, trăirea visului primordial.


Pe lângă creaţie şi exprimarea în acest fel, am foarte multe alte preocupări, unele pamântene, altele filozofice. Dar cea mai importantă este îmbrăţişarea terapiilor holistice, prin pregătire, cercetare şi aplicare, în primul rând la nivel personal. Iar terapia prin creaţie sau artă - pentru vindecarea si evolutia spiritului în primă instanţă-  conferă astfel încă un sens şi mai profund parcursului meu pe drumul creaţiei.


Nadra - o anagramare a numelui meu- este un cuvânt arab ce înseamnă “radianță”.


~*~*~*~


PORTOFOLIU


Fiind mereu in cautarea Sursei, acest lucru s-a reflectat deseori în creaţie prin


- piese definitorii inspirate de lumina, spiritualitate, cercetare:


noaptea alba2.jpg


- motive de imersiune in infinit- oceanice-


noaptea alba3.jpg


- motive de ascendere, deschidere şi transformare- pene, păsări, fluturi, flori-


noaptea alba.jpg


noaptea alba1.jpg

- explorarea originilor, rudimentarului - prin influenţe
      * tribale - africane-


noaptea alba5.jpg


noaptea alba4.jpg


    
            


* etnice- româneşti-.


noaptea alba7.jpg

Share this :